Respect pentru natura, respect pentru viata

Respect pentru natura, respect pentru viata

     Proiectul: Respect pentru natură – respect pentru viață, finanțat de Comisia Europeană, prin programul Tineret în Acțiune, Acțiunea 1.1 ”Schimb de tineri”. La proiect au participat 9 tineri belgieni și 10 tineri români. Alți 8 belgieni și-au manifestat însă interesul de a veni în România pentru activități de voluntariat. Proiectul s-a derulat în perioada 2 – 8 iulie 2013, în localitatea Trebeș, județul Bacău.

     În prima zi, în cadrul probei de ecoturism, participanţii s-au deplasat pe un traseu de două ore, marcat, cu puncte de control şi au folosit harta şi busola. Tot în cadrul probei de ecoturism, tinerii au demonstratcă știusă se descurce în cazul acordării primului ajutor. Ei au fost puşi în faţa unei situaţii practice, dar au arătatcă ştiu şi teorie, prin rezolvarea celor zece cerinţe referitoare la acordarea primului ajutor. De asemenea, fiecare echipaj a primitsaci menajeri şi mănuşi de unică folosinţă şi s-aigienizatlocalitatea Dubas.

     O altă probă pentru participanții la proiectul ”Respect penru natură – respect pentru viață” a fost construirea unei ambarcațiuni contra cronometru și traversarea unui lac. Atât tinerii români cât și cei belgieni s-au descurcat foarte bine. La fel de solicitantă a fost și proba de parcurs aplicativ la care au participat toţi membrii echipajelor. Proba a constat în parcurgerea unui traseu cu obstacole ce presupunea traversarea în echilibru, trecerea peste obstacole, căţărare, cursă cu greutăţi. De asemenea, o altă probă de interes a fost cea de supravieţuire. Echipajele au montat corturi, au adunat lemne pentru foc şi au preparat mâncare.
 

     Fiind vorba de un proiect european, fiecare echipaj a organizat o demonstrație artistică, dar și una culinară. Românii au pregătit pentru partenerii belgieni sărmăluțe cu mămăligă și plăcinte „poale în brâu”. Mai mult, participantii belgieni au învățat să facă mămăligă, care le-a plăcut foarte mult. De asemenea, fetele din Belgia au fost costumate în portul tradițional românesc și invitate să danseze pe muzică moldovenească. În cadrul ”Serii belgiene”, partenerii au pregătit o mâncare tradițională belgiană și au făcut mai multe jocuri specifice cercetașilor împreună cu tinerii români.
 

     Participanții la proiect au avut o întâlnire și cu reprezentanții Prefecturii Bacău, după care au vizitat Bisericile Precista, Sfântul Nicolae, iar în parcul Cancicov au desfășurat activității cu copiii de la Școala de vară din cadrul Asociației Oblio. În ultima seară s-a făcut bilanțul activităților desfasurate, s-au acordat diplome si certificate Youthpass, s-au schimbat impresii și s-a impartit tortul. ”A fost o experiență unică. Am realizat că oamenii sunt aproape la fel pretutindeni și că fac aceleași chestii, însă totuși ei rămân unici”, a declarat Radu Boca, unul dintre participanți. ”A fost frumos, distractiv și educativ. Am constatat că românii sunt primitori, distractivi, imaginativi și România este frumoasă. Mi-a plăcut Bacăul și mi-ar face plăcere să revin în aceste locuri”, a completat Martin Morati, liderul grupului belgian.

 

Locatia

Bacau, Romania

str. Miron Costin nr. 11
cod 600160

 

Contact

Ne puteti suna la tel. 0723 141 242 sau 07555.000.77

sau ne puteti scrie la

 

Newsletters

Va inscrieti si primiti evenimente, stiri si alte informatii de la Oblio