Curs de Limba Engleza

Curs de Limba Engleza

 

Cursurile se grupeaza pe niveluri lingvistice: incepatori, intermediari, avansati, grupa de performanta, adresandu-se tuturor categoriilor de varsta ale copiilor.

  • Pentru preşcolari

    Cursul, care are la bază manualul Happy House, se adreseaza copiilor intre 3-6 ani si se asigură ca prima experiență de învățare a unei limbi străine să fie antrenantă şi plăcută.
    Există două tipuri de personaje care locuiesc în Happy House: o familie reală – Mum, Dad, gemenii Poly şi Jack; şi doi soricei simpatici Spike şi Ruby, care trăiesc sub podeaua casei.
    Principalul scop al cursului este de a familiariza elevii cu studiul limbii engleze, în primul rând la nivel fonetic şi vocabular şi se vor folosi cântecele, poeziile, jocurile şi imaginile pentru a le stimula interesul pentru limba  engleză.
    Activităţile de învăţare îi orienteaza pe micii cursanți spre participare activă şi afectivă: întâlniri plăcute cu personaje îndrăgite, ale căror aventuri le pot vedea, auzi, le pot desena, colora, să se joace, să deseneze, să  confecţioneze obiecte, să pună întrebări, să numere,etc.
    În această etapă incipientă procesul de învățare trebuie să fie motivant, iar elevii trebuie să dezvolte o atitudine pozitivă in ceea ce privește abilitatea lor proprie de a invăța o limbă străină și de a o folosi cu încredere.

  • Pentru şcolari

    Pentru elevii cu vârsta peste 7 ani cursul are ca principal scop dezvoltarea celor patru competențe lingvistice care întregesc comunicarea: listening (ascultarea), speaking (vorbirea), reading (citirea) si writing (scrisul).
    Ca suport didactic se vor folosi materiale moderne și variate precum: povești video și audio preluate de pe British Council website, softuri educaționale, gramatica interactiva. Se pune accent pe joc, care pe lângă valoarea lui pedagogica are și un important rol motivațional. Mai mult, jocul creează un context autentic în care Jucătorii experimentează, descoperă și interacționeaza unii cu alţii.
    Se lucrează pe grupe și individual, lucru care duce la îmbunatăţirea spiritului de echipă dar și a celui de competiție, menținându-se un cadru relaxat și creativ.
Cursurile au inceput in 2011 cu prof. Cristina Franculescu, au continuat cu prof. Otilia Munteanu si prof. Ioana Ridel.

Cluburi: 

 
 

Location

Bacau, Romania

No. 11 Miron Costin Street
# 600160

 

Contact

Give us a call at
+40723 141 242 or +407555.000.77

Email us at