Ba se poate!

Ba se poate!

       La finalul fiecarui an scolar, statisticile promovabilitatii la Bac surprind, mahnesc, revolta, deopotriva elevi, parinti, profesori, comunitati. An de an, elevii care performeaza negativ la primul examen al maturitatii sunt mai multi, spre dezamagirea tuturor celor implicati.

      Parteneriatul dintre Asociatia OBLIO si Asociația ROI, care a implementat un proiect menit a da sperante elevilor de liceu, a oferit tinerilor bacauani posibilitatea de a urma modelul celor cinci licee tehnologice, implicate in Proiectul  Zburd, Prin acest proiect, implementat in  București, Iași, Brașov, Sibiu și Câmpulung-Muscel, s-a reusit ca, timp de 2 ani, sa  se consolideze prin coaching relația elev-profesor-părinte, lucru care a ridicat fiecare liceu din program, la alt nivel de performanța. Proiectul a adus o premieră în educația din România, ajutand fiecare liceu sa constientizeze că schimbarea cea mai puternică și facilă vine din interior!  Unind cei 3 actori principali, elevii, profesorii și parinții, ei au reusit sa  identifice țintele, pașii apoi soluțiile pentru a depași blazonul de liceu foarte slab.

    “Ba Se Poate!’’ este un film documentar care spune povestea a 5 licee tehnologice din Romania care prin proiectul Zburd - Educație prin coaching, au mărit rata de promovabilitate de la 2% la 40%.

      Regizorul Tedy Necula a documentat procesul de dezvoltare a acestui proiect, în acest lungmetraj educational ce surprinde poveștile de succes ale elevilor, profesorilor și părinților din fiecare liceu. Deopotrivă inspirațional și servind ca ghid de bune practici pentru celelalte licee care aspira la un alt nivel de performanța, filmul a fost  distribuit in cinematografele din țară, începând cu 3 decembrie 2013. Imaginea filmului este semnată de Cosmin Nistor iar coloana sonora se bucura de creația excepțională a doi compozitori straini, Georg Mausolf si Nicklas Bauske.

   ‘’M-a fascinat ambiția cu care elevii au depășit barierele impuse de statutul social sau nivelul general de educație din cele 5 licee. Am reușit sa aratăm drumul spre succes al elevilor. Ei împreună cu coachii, profesorii și părinții au arătat că ‘’Ba Se Poate’’ să performezi în plan educațional și personal, atunci când cineva te ajută să conștientizezi propriul tău potențial. Filmul trebuie să ajungă la cât mai multe licee din Romania, iar in acelasi timp va fi propus pentru selecție către 400 de festivaluri internaționale de film’’ spunea Tedy Necula.

    Intr-un timp foarte scurt, intermediind colaborari deloc surprinzatoare, Asociatia Oblio a reusit, in 17 decembrie 2013, sustinerea unui eveniment deosebit: prezentarea filmului documentar  “BA SE POATE!”-povestea retetei de succes la BAC.

     Asociatia Oblio a reusit sa mobilizeze sute de elevi, profesori (al caror numar a depasit asteptarile), Inspectoratul Scolar Judetean Bacau (a carui autoritate este necesara in anumite momente), Primaria Bacau, oameni de afaceri locali care au motivat si impulsionat toate partile implicate.

     Premiera filmului „Ba Se Poate”, la Bacau, reprezinta un alt proiect de succes al Asociatiei Oblio, preocupata continuu de schimbarea in bine a tinerilor din comunitatea locala, a celor care, in timp, vor deveni cetateni responsabili, implicati activ in transformarea pozitiva a societatii!

Vezi "Ba se poate! la Bacau cu Asociatia Oblio" direct pe youtube - click aici!

Vezi si reactii din presa aici: Desteptarea si zburd.ro

 

Locatia

Bacau, Romania

str. Miron Costin nr. 11
cod 600160

 

Contact

Ne puteti suna la tel. 0723 141 242 sau 07555.000.77

sau ne puteti scrie la

 

Newsletters

Va inscrieti si primiti evenimente, stiri si alte informatii de la Oblio